Despre mine
Bună, sunt Elena Widmer, fondatoarea TeAjut.ch.
Management internațional, experiență antreprenorială și un contact uman în Elveția.
Pe scurt
Sunt Elena și trăiesc în Elveția din 2015. Îi ajut pe studenți și pe părinții lor, pe cei care se mută aici și pe companii să-și ducă proiectele la bun sfârșit, cu sprijin local și implicare personală.
- Sprijin localCunosc realitățile de zi cu zi din Elveția.
- Implicare personalăMă ocup direct de fiecare proiect.
- Rețea de contacteÎn Elveția și la nivel internațional.
- Soluții adaptateFiecare proiect primește o abordare personalizată.

Bine ai venit la TeAjut.ch!
Sunt Elena Widmer, fondatoarea TeAjut.ch. Locuiesc în Elveția din 2015.
Am o experiență profesională și antreprenorială diversificată, construită atât în Republica Moldova, cât și în Elveția. Înainte de a mă stabili aici, am obținut un Master în Managementul Resurselor Umane la Academia de Studii Economice a Moldovei și am dezvoltat activități în consultanță de afaceri, traduceri și educație lingvistică. Am lucrat în radio și televiziune și m-am implicat în proiecte sociale și educaționale, inclusiv într-o inițiativă a Băncii Mondiale dedicată tinerilor.
În Elveția, mi-am continuat studiile, obținând un al doilea master, în Management Internațional, la Universitatea din Lausanne (HEC Lausanne), și am urmat cursuri de contabilitate la Geneva. Am lucrat într-o companie multinațională din domeniul resurselor umane, în vânzări și marketing regional, iar ulterior mi-am dezvoltat competențele în utilizarea inteligenței artificiale pentru proiecte personale și comerciale.
Tot aici mi-am întemeiat familia și s-au născut cei doi copii ai mei. Cunosc din proprie experiență provocările studiilor, ale începutului de carieră, ale integrării într-o țară nouă și ale vieții de familie în Elveția.
Vorbesc română, engleză, franceză, italiană și rusă.
Am creat TeAjut.ch pentru a pune la dispoziția celor care au proiecte în Elveția experiența mea, cunoștințele locale și sprijinul unei persoane reale, de încredere.
Unul dintre punctele mele forte este networkingul: știu să construiesc și să întrețin relații profesionale. Am o rețea de contacte în Elveția și la nivel internațional, un avantaj concret pentru proiectele clienților mei. Mă ocup personal de fiecare proiect, de la prima discuție până la final. Atunci când proiectul o cere, în funcție de nevoi și de urgență, colaborez cu o echipă de profesioniști valoroși.
Fie că ai nevoie de orientare pentru studii, sprijin pentru instalarea în Elveția, asistență pe durata șederii, consultanță pentru dezvoltarea unei afaceri sau ajutor într-un proiect personal, sunt aici să te ajut.
De la identificarea unui medic, achiziționarea unui produs sau organizarea unui eveniment, până la lansarea unui produs pe piața elvețiană, identificarea unor oportunități de colaborare ori pregătirea participării la expoziții și târguri profesionale, îți ofer o abordare personalizată, soluții adaptate nevoilor tale și implicare directă.

Pentru un proiect în Elveția, mă poți contacta direct.
Prima discuție introductivă de 15–20 de minute este gratuită.
